Blog detail

Cosmin Mălureanu și Alex Mălureanu la conferința internațională eLSE 2012
Cosmin Mălureanu și Alex Mălureanu la conferința internațională eLSE 2012
By admin In Stiri si evenimente Posted 28/04/2012 0 Comments

Aflată la cea de-a VIII-a ediție, conferința științifică internațională eLSE (eLearning and Software for Education) este ținută în fiecare an cu scopul de a încuraja entitățile din mediul academic, științific și corporatist să profite din plin de avantajele tehnologiei pentru a îmbunătăți experiența învățării, indiferent de tipul informațiilor transmise. Participanții la această conferință discută despre posibilitățile aduse de mediile de învățare dotate cu mijloace tehnologice, făcând schimb de idei și de impresii pe marginea acestei teme și prezentând rezultatele studiilor în acest sens întreprinse în diversele câmpuri de activitate din care fac parte.

Alex Mălureanu și Cosmin Mălureanu au ținut o prezentare în cadrul ediției de acest an a conferinței, discutând despre importanța avatarului eLearning și efectul pe care acesta îl poate avea atât asupra celor care creează conținut digital destinat învățării, cât și pentru utilizatorii acestuia. Îndepărtându-se de versiunile banale și lipsite de gust ale acestor avataruri clasice (reprezentate fie de figura profesorului, fie de cea a unui animal de casă, fie a unui personaj de vârstă apropiată receptorului cursului), cei doi propun o abordare alternativă, mai interesantă și mai actuală, bazată pe noua tendință de a crea legături în mediul virtual. Scopurile principale ale unui avatar folosit în eLearning sunt în primul rând de a ghida cursanții către îndeplinirea sarcinilor incluse într-o anumită aplicație, iar în al doilea rând, de a-i face pe aceștia să fie interesați de subiectul prezentat, în așa fel încât să parcurgă mereu și următoarea lecție.

Cei doi reprezentanți de la Ascendia consideră că învățământul tradițional este depășit și că îi orientează pe cursanți către practici de domeniul trecutului. Nefiind la curent cu inovațiile din tehnologie, învățământul după metode clasice este mai mult dăunător decât avantajos, conform lor.

Anumite personaje fictive, precum Wonder Woman, Superman, Batman ș.a.m.d. se bucură de un număr foarte mare de aprecieri pe rețelele de socializare. Astfel, numeroase companii și-au dat seama de puterea enormă a maselor de oameni, ajungând la concluzia că de acestea depind soarta și popularitatea lor în mediul online, și că rețelele de socializare joacă un rol decisiv în afirmarea lor. Avatarurile eLearning trebuie să se adapteze acestui mediu virtual și să comunice cu utilizatorii în același fel în care aceștia interacționează unii cu ceilalți. În plus, dacă relația dintre avatar și clienți se desfășoară și offline, prin intermediul aplicației, dar și online, pe rețelele de socializare, legătura stabilită între aceste figuri virtuale și cursanți devine mai strânsă.

Pentru a discuta în mediul online, oamenii folosesc un registru familiar. Drept consecință, avatarurile eLearning ar trebui să se exprime în aceeași manieră, pentru a asigura o dimensiune umană corespunzătoare a relației cu clienții și pentru a spori încrederea acestora. Alex Mălureanu și Cosmin Mălureanu afirmă că fiecare om aparține unei comunități, unui „trib” alcătuit pe baza gusturilor comune, a obiceiurilor împărtășite de membrii lor și a experiențelor asemănătoare ale acestora. De asemenea, elementele care asigură coeziunea unui anumit grup aparțin atât mediului online, cât și mediului offline. Exemplul oferit de reprezentanții Ascendia este cel al unui grup de oameni care apreciază un anumit dans și decid să urmeze cursuri. Ei se întâlnesc mai întâi față în față, dar schimbă opinii pe tema respectivului dans și online, și offline. Drept urmare, ideal ar fi ca avatarul să întrunească aceleași condiții. Mai mult decât atât, dacă răspunsurile și replicile acestuia sunt suficient de familiare, clienții nu vor avea impresia că este vorba doar de un robot. Dimpotrivă, exprimarea avatarul trebuie să se apropie cât mai mult de cea colocvială, motiv pentru care ar fi indicat să existe o persoană care să-l controleze. Varianta optimă este cea în care aceasta este deja bine cunoscută. Cu toate acestea, cei doi reprezentanți Ascendia susțin că dezvăluirea identității acestei persoane se aseamănă cu o sabie cu două tăișuri, întrucât, dacă reputația persoanei respective este compromisă, la fel va fi și imaginea întregii companii.

Conceperea unui avatar este un proces mai complex decât crearea unei simple reprezentări grafice umane. Avatarul trebuie să aibă un set de calități constante, un ansamblu de însușiri morale care să rămână mereu aceleași, pentru a spori credibilitatea acestuia în fața clienților. În prezent, cel mai dezvoltat sistem de livrare a unui conținut educațional este bazat pe standardele SCORM, ceea ce restricționează abilitățile avatarului. În viitor, acesta va putea să le transmită cunoștințe cursanților prin aplicația de eLearning în sine, iar apoi va putea să le consolideze printr-o intervenție ulterioară pe aceeași temă realizată pe o rețea de socializare. Odată cu dezvoltarea învățării mobile – mLearning – această posibilitate va fi cu un pas mai aproape de realizare.

Comunitatea online EduTeca, ce este destinată eLearningului pentru copii de grădiniță, este creată exact după acest raționament. Bazele de la care a pornit această comunitate sunt alcătuite dintr-o serie de aplicații educaționale create pentru a fi utilizate de pe calculatorul personal. Patru dintre avatarurile folosite pentru aceste aplicații sunt prezente și în mediul online, interacționând cu utilizatorii. În cadrul aplicației, acestea au rolul de a menține interesul cursanților și de a le oferi mereu indicații și reacții la acțiunile lor.

În continuare, au fost prezentate caracteristicile ideale pe care ar trebui să le întrunească un avatar atât în mediul offline, cât și în cel online. Astfel, în cadrul aplicației de eLearning, rolul principal al avatarului este de a menține atenția cursanților. În al doilea rând, este necesar ca acesta să fie flexibil și să observe nivelul la care se află cursantul, adaptând dificultatea aplicațiilor și limbajul întrebuințat la capacitățile acestuia. Ca în cazul oricărui personaj, acesta va fi susținut și de o poveste prin care îi este descrisă originea și creația. În mediul online, este recomandat ca această scurtă narațiune să se afle la îndemâna oricui ar putea fi interesat. De asemenea, caracteristicile lui din mediul offline trebuie să coincidă cu cele din mediul online. În plus, este indicat ca prezența pe rețelele de socializare a avatarului să constea în distribuirea de informații de interes pentru respectiva comunitate. Așa cum a fost menționat anterior, varianta ideală este cea în care avatarul este controlat de o persoană cunoscută asupra căreia oamenii au o percepție pozitivă și care se adresează clienților într-o manieră colocvială. Ca orice personaj, avatarul relaționează și stabilește legături de prietenie la rândul lui cu alte avataruri, astfel sporindu-se impresia de autenticitate a acestuia. Nu în ultimul rând, el ghidează și oferă ajutor atunci când este solicitat.

Concluzia prezentării a fost aceea că dezvoltăile viitoare ale tehnologiei vor aduce cu sine o integrare mai ușoară a acesteia în procesul de învățare, optimizându-l și implicându-l activ pe cursant prin intermediul avatarului.

CLIENTS