Our portfolio: Mate-Vulpea

overview

Mate-Vulpea este un joc educaţional bazat pe operaţii matematice simple.

Pentru mulți copii, matematica poate constitui o adevărată provocare, iar rezolvarea exercițiilor poate părea un proces extrem de anevoios și de monoton. Dacă, în schimb, calculele matematice sunt însoțite de o poveste, de animații și de joc, sarcina de a rezolva adunări devine o plăcere pentru cei mici și se transformă dintr-o activitate îndeplinită doar din simțul datoriei într-una care le face plăcere și le stimulează ambiția, aducând, în același timp, un plus de culoare și de dinamism.

Zâna Toamna trebuie să primească armura de foc de la fratele ei vitreg, însă în acest scop are nevoie de ajutorul copilului. Zâna i-a legat vulpii la gât o sticluță cu rouă, pe care aceasta trebuie să o poarte până la Poarta Cerească, unde sălășluiește fratele ei. Rolul copilului este acela de a ghida vulpea prin intermediul operațiilor matematice. Drumul până la destinație este străbătut de mica vulpe cățărându-se în copaci și sărind de pe o frunză pe alta, iar traseul exact este definit de adunări cu numere de la 1 la 9 pe care copiii trebuie să le rezolve. În partea de jos a ecranului apare operația propriu-zisă, iar pe frunzele din copaci sunt însemnate mai multe cifre. Copiii trebuie să aleagă răspunsul corect, iar vulpea sare pe frunza respectivă. Dacă alege răspunsul greșit, vulpea va cădea, întrucât frunzele cu răspunsuri greșite nu o pot susține. De asemenea, dacă intervalul de timp în care copilul răspunde la întrebări este prea îndelungat, frunza pe care se află vulpea cedează, iar traseul trebuie să fie reluat.

Calculele pe care trebuie să le facă cei mici sunt diferite la fiecare pornire a aplicației, așadar aceasta poate fi reutilizată în nenumărate rânduri de către aceeași persoană. Traseul urmat de vulpe include un total 50 de calcule, iar aspectul ei se schimbă pe măsură ce evoluează jocul.

 

 

Caracteristici:
Adunări şi scăderi de la 1 la 10.
Îmbunătăţeşte abilităţile matematice de bază.
Dezvoltă capacitatea de a număra cu ajutorul degetelor de la mână.
Arme magice pentru a înfrânge adversarii.
Decoruri de toamnă uluitoare.

Ajută vulpea! Alege răspunsul corect la operaţia matematică dată şi continuă călătoria. Fii atent la adversari! Armele magice te vor ajuta!

information
  • Client : Samsung
  • Date : 13/04/2013